17 mar. 2011

Indrazneste sa ai vise mari...

Astazi sunt omul, in carne si oase, limitat la frica si iubire... ieri am fost gandul Creatiei Divine...maine voi fi o particica a Universului... Sunt un infinit de stari, manat de dorinte si emotii, reprimat de temeri si de limite, o energie fluida cuprinsa de materia dualista. De ce atat timp, mi-am refuzat acest drept, de a deschide ochii, de a privii viata si nu zilele... Poate, pentru ca, regasirea sinelui, este un drum anevoios, plin de incercari si ocolisuri, o partitura de sunete, finisata de Creatorul ei, pentru a da o rezonanta desavarsita. Nu pot descrie simturile prin cuvinte, nici sa deslusesc misterul vietii... dar pot sa fiu cutezator in cee ce cred... o un strop al unui vis maret.

27 ian. 2011

Efervescenta libertatii...




                   O secunda este eterna, atunci cand, cugetul nostru reflecta la importanta noastra existentiala...nu doar o variabila liniara, o imagine rastalmacita, ci o contemplare profunda a ceea ce suntem cu adevarat. Dar ce suntem? Un obiect brut, material, flagelat de conditionarea mentala ce ne este impusa, subtil, in subconstientul nostru? Nu cred, fiecare particica din noi este cladita pe baza alchimiei primordiale. Trecutul este un reper, pentru a intelege, discrepanta dintre: esenta simturilor si lipsa de perspectiva a dogmelor. Nu este capabil inca, nici un capitol scris sa ne ofere raspunsul, a ceea ce cautam. Fundamentul structural pe care crestem, este alterat, debusolat, creat artificial, aflat intr-o stare de empatie efemera, pentru a ne suprima focul mistuitor al perceptilor noastre interioare.
Nu suntem definiti, nici de culoare, nici de apartenenta noastra religioasa sau sociala... suntem doar educati. Educati sa discernem totul, printr-o pelicula alb-negru, unde binele si raul, devin extreme. De ce atat exces de zel, in favoarea unor idei prestabilite?

Fiecare lupta umana, devine un vortex, in acest cerc viciios... pentru ca, cei care ne slefuiesc destinele, sunt incapabili sa iasa din inertia lor sumbra, depasita, egocentrica. Armonia se transforma in nostalgie... Nostalgia zeitatilor care ne-au creat, iar apoi, ne-au lasat prada in aceasta ecuatie necunoscuta. Nostalgia animalului din noi, ridicat la rangul de individ rational, ce odata ajuns in limita sa evolutiva, incepe sa se autodistruga. De unde am mostenit oare, aceste enunturi? Oare de ce cautam in exterior atat de mult, ceea ce, ar trebui sa cautam in interior. Nu suntem noi o parte a universului, un fluid viu, nemuritor, un infinit de holograme, redat de energie?! Cat de mult conteaza astazi o forma, daca maine, aceea forma isi modifica starea? Este mai importanta preocuparea noastra, pentru asezarea matemaica a atomilor nostrii decat, determinarea empirica ce ii indeamna sa faca acest lucru? Expansiunea noastra sacra, nu mai poate coexista in armonie cu aceasta restrangere necizelata. Demagogia, iluziile si acceptarea ne-au molestat fara drept. Este de ajuns! Nici o lege umana, nu poate oprii aceasta avalansa de libertate ce o simtim, aceasta secunda eterna...

19 ian. 2011

atunci si acum...



Existenta presupune dorinta... dorinta de a trai, de a experimenta fiecare secunda din cromatica Universului... de a pasi marunt spre nemurire. Ce era ieri, cu certitudine a fost si astazi... Cuvantul, nascut din ganduri, desavarsit de vise. Ramas ca un ecou in subconstient, amestecat cu imagini si sunete noi... ridicat in eternul maretiei sau doar blamat de indiferenta...o idila a simturilor. Balansez intre trecut si prezent, purtat de voia destinului ce incerc sa il descifrez. Sunt trist si fericit, indragostit de aroma ametitoare a betiei intelectuale... sunt un indiferent, o farama de dragoste. Sunt un desfranat, manat de dorinte carnale, de materia goala ce ma inconjoara. Sunt o plasmuire ce cugeta intr-un spatiu mut, sedus de forme . Zambesc, deoarece un infinit de constelatii reflecta la existenta mea marunta. De ce as crede toate acestea? Oare nu reprezint eu nimic mai mult decat un circuit de stimuli electrici, ce nu pot fi controlati. Care este misterul? Ce contribuie atat de tainic la constructia mea? Am invatat sa rad, sa ating, sa iubesc, sa ma atasez de ce imi este drag... am invatat intr-un sfarsit sa pierd, sa tanjesc, sa imi resuscitez vointa. Am trait in Paradis, apoi am coborat in Infern... am fost deposedat de ceea ce imi oferea increderea ca aveam tot. In definitiv, ce aveam oare? Ce imi lipseste acum? Nimic. Am in fata ochilor mei albastrul marii, nemarginit de gratile cafenii ce ma tineau legat de incertitudine.